Deși are doar două goluri în acest sezon, Daniel Niculae este lăudat în continuare de francezi. Atacantul naționalei îi răspunde lui Mircea Sandu, cel care a spus că așteaptă ca fostul rapidist să dea mai mult naționalei.
Daniel Niculae a fost integralist în victoria lui Auxerre pe terenul campionaei Bordeaux. Auxerre a câștigat miercuri, scor 2-1 (0-1), într-o restanță din etapa a XXV-a a campionatului francez. Pe lângă pasa decisivă, Niculae a avut și șansa golului, dar a lovit bara în minutul 46.
Golurile victoriei oaspetilor au fost marcate de Jelen ’65 si ’83, în timp ce pentru gazde a înscris Tremoulinas ‘7.
Cu aceasta victorie, Auxerre a urcat pe poziția a treia în clasamentul din Ligue 1, la doar un punct de Montpellier și Bordeaux, ambele cu câte 52 de puncte.
„Nu știu de ce Daniel Niculae nu a jucat mai bine cu Israelul, pe el fizicul îl recomandă pentru un marcator, un vârf de careu. Din cîte țin minte, la Rapid marca și din afara careului, și din careu, era un finalizator bun! Ceva nu a mers în atac, nu mi s-a părut că lucrurile se învârt în direcția bună. Poate are nevoie și de un pasator, de un jucător care să-l ajute mai mult”, a spus Mircea Sandu la gsptv.
Sursa Foto: francefootball.fr
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER